Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Ca unul care uneori – nu foarte des – sunt în căutare de fonturi, în special pentru tipar, mai puţin pentru webdesign, sunt bucuros că am dat de FontTown, un sit care nu este de ieri, având ceva vechime. Recent înţeleg că a trecut printr-o schimbare de design. Cert e că arată aerisit şi este simplu de folosit. Minus mare: nu este uşor să găseşti fonturi cu caractere folosite în limbi est-europene, mai exact cu diacritice cum folosim noi. Nu imposibil, dovadă că după câteva încercări am dat de Chams, care are… ceva… mai salată ca diacritice (vedeţi ţ versus ş).

image

După cum vedeţi mai jos – şi de fapt după cum ne-am aştepta -, situl are categorii ce ne fac uşor de frunzărit fonturile. Sincer mi-ar fi plăcut ca la DaFont să poţi să vezi fonturile per ansamblu (nu doar când ai ales un anume font) cu un text ales de tine. Este desigur important să fim atenţi la licenţa fontului: cele mai multe sunt, cred, gratuite, dar unele de exemplu nu pot fi folosite în proiecte comerciale sau pot fi folosite contra unei donaţii libere. La unele apare… unknown, semn că pentru a folosi în proiecte serioase trebuie să începi eventual o muncă de detectiv pentru a verifica cui aparţine fontul.

image

Îmi place că poţi vedea câte “litere”, caractere, semne sunt definite în font şi să le vezi cum arată. Aşa (de fapt şi aşa) poţi descoperi dacă are diacriticele noastre sau de fapt ce oferă în totalitate. Corn Pop Four pare frumuşel pentru a decora colţurile unui document (ex: realizat în MS Publisher). Fonturile care îţi plac le poţi “colecta” (Add to swatches) şi revedea sau descărca ulterior. Desigur, ar mai fi multe de spus. Mi-ar fi plăcut să fie posibilităţi mai complexe de setări (ex: după numărul de semne). Rămâne de explorat dacă vă interesează subiectul.

image

PS: Căutare după Romanian vă va conduce spre unele fonturi utile pentru limba română. Există şi un tag Romanian.

Read more http://feedproxy.google.com/~r/cnetro/~3/6WUGzuuFH4o/