Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 
image

Apărută acum doi ani, moda lansării unor versiuni Mini pentru telefoanele celebre nu s-a îndreptat mereu în direcţia în care ne-am fi dorit: Samsung a lansat nişte modele vădit inferioare telefoanelor sale de vârf de la care a împrumutat denumirea, HTC a ales o cale de mijloc, iar Sony, aparent singura companie care a înţeles cu adevărat ce ne-am fi dorit de la un „Mini”, a fost nevoită să adopte denumirea Compact pentru a evita confuziile. Intrată de curând şi ea în acest joc cu G2 Mini, LG a preferat prima dintre aceste abordări.

Construcţie, design, ergonomie

Acum jumătate de an, când am testat modelul de vârf G2, am descoperit un telefon cu o formă ergonomică excelentă şi un design minimalist elegant. În mod îmbucurător, G2 Mini preia aceste caracteristici, cei care au luat contact cu G2 urmând să regăsească în noul produs multe din elementele de design care au făcut vechiul produs atât de atrăgător.

image

Călcând pe urmele gloriosului înaintaş, G2 Mini a fost proiectat conform aceloraşi principii: o parte frontală extrem de simplă pe care ies în evidenţă doar grila fină a căştii şi sigla LG, un ecran mare care acoperă o bună parte din masca frontală, sistemul de butoane Rear Key de pe capacul posterior şi o muchie laterală care a devenit şi mai simplă deoarece nu mai adăposteşte nici măcar tăviţa pentru SIM.

image

LG G2 Mini aduce şi o serie de schimbări, unele dintre acestea destul de discrete. Astfel, curburile marginilor verticale sunt ceva mai ample, rama transversală din material plastic are un profil nou care acoperă integral zona grilelor microfonului şi difuzorului din partea inferioară, iar conectorul audio jack de 3,5 milimetri a fost mutat în partea superioară, acolo unde se găsesc microfonul secundar şi senzorul infraroşu.

image

Deoarece oferă un ecran cu o diagonală mai mică, G2 Mini are dimensiuni considerabil reduse faţă de cele ale fratelui său mai mare si este ceva mai mic decât alte telefoane cu ecran de 4,7”. Mic, uşor, compact şi cu o formă excelentă, G2 Mini este la fel de impresionat ca mai marele G2, oferind o ergonomie bună şi un design fluid elegant.

image

G2 Mini oferă un capac posterior detaşabil, acesta facilitând accesul la bateria detaşabilă şi locaşurile Micro SIM şi MicroSD. Fabricat dintr-un material plastic flexibil cu o grosime de circa un milimetru, acesta foloseşte un sistem de prindere în 12 puncte şi se ancorează ferm de restul carcasei. Pe interiorul capacului este lipită şi antena NFC, aceasta fiind acoperită cu un material subţire izolator.

image

Costul redus al terminalului implică însă şi ceva compromisuri. După cum se observă, rama ecranului nu este tot atât de îngustă ca la G2, iar sistemul dublu de iluminare cu LED (frontal şi Rear Key) a dispărut, de aceeaşi soartă având parte şi senzorul pentru ajustarea automată a iluminării.

Sistemul de control de la LG G2 nu m-a convins în prea mult, nu neapărat din cauza amplasării exotice a butoanelor pentru Power/Lock şi volum, ci din cauza profilului lor plat care le făcea uşor de confundat fără un contact vizual direct. LG a ajustat în bine acest sistem Rear Key la G Flex, însă a revenit la designul original în cazul G2 Mini, iar acest aspect ar putea deranja din motivele deja menţionate.

image

Model de bază LG nu a impresionat prin materialele constructive, iar mai micul G2 Mini corectează prea puţin acest aspect. Materialul omniprezent este plasticul dur, acesta fiind folosit pentru confecţionarea  ramei ecranului şi a benzii transversale de culoare gri. Deoarece vorbim însă de un telefon mai ieftin iar materialele au totuşi o calitate suficient de bună, acest aspect nu mai este tot atât de deranjant ca în cazul lui G2.

image

Construcţia şi finisajele sunt însă suficient de bune, la fel ca la G2, remarcându-se în plus şi textura bine reliefată a capacului posterior care face ca G2 Mini să nu mai fie alunecos precum un săpun, aşa cum a fost fratele său mai mare.

Ecran, hardware, specificaţii, autonomie

LG ne-a răsfăţat în ultimii ani cu nişte ecrane IPS de foarte bună calitate, însă modelul implementat pe G2 Mini este dezamăgitor. LG nu doar că a ales o diagonală mare de 4,7”, care face ca denumirea Mini să pară uşor ridicolă, dar a ales şi o rezoluţie inferioară de 960 x 540 pixeli. Densitatea de numai 234 ppi este doar satisfăcătoare, granularitatea matricei de pixeli fiind vizibilă şi uneori deranjantă, G2 Mini pălind din acest punct de vedere în faţa unor rivali similari precum Moto G sau One Mini.

image

Panoul IPS oferă un nivel ridicat al luminozităţii, un nivel de negru suficient de bun, contrast ridicat şi culori frumoase. Unghiurile de vizibilitate nu sunt însă prea grozave, ecranul având inversii de culoare şi fluctuaţii mari de contrast atunci când este privit oblic (în special din partea dreaptă, când fenomenul se manifestă imediat), ceea ce ne face să suspectăm că avem de-a face cu un panou IPS 6-bit de calitate inferioară. Vizibilitatea în lumina solară este satisfăcătoare, însă deoarece G2 Mini nu include un senzor de luminozitate pentru ajustarea automată a strălucirii ecranului, utilizatorul va fi nevoit să aleagă manual puterea maximă ori de câte ori va ieşi în lumină puternică.

image

La fel ca multe alte terminale mid-range lansate în ultimul an, LG G2 Mini este construit în jurul unei platforme hardware Qualcomm Snapdragon 400. Modelul de faţă, MSM8226, foloseşte un procesor quad-core ARM Cortex-A7 şi un nucleu grafic Adreno 305, oferind astfel performanţe suficient de mari pentru rularea în condiţii bune a majorităţii produselor software din Google Play. Telefonul nu este gândit să entuziasmeze cu performanţele sale, ci să ofere un nivel satisfăcător pentru rularea aplicaţiilor uzuale, iar rezoluţia mai mică a ecranului îi oferă şi un avantaj în testele 3D.

imageimage
imageimage
imageimage
  • Ecran: 4,7”, IPS, 960 x 540 pixeli, Gorilla Glass 2
  • Sistem de operare: Android 4.4.2
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 400 (MSM8226)
  • Procesor: ARM Cortex-A7, quad-core, 1,2 GHz
  • Procesor grafic: Adreno 305
  • RAM: 1 GB
  • Memorie: 8 GB (4 GB disponibili)
  • Card: MicroSD, max 32 GB
  • Date: HSDPA
  • WiFi: 802.11 b/g/n
  • Bluetooth: 4.0
  • USB: microUSB
  • Cameră foto: 8 MP, F/2.4, focalizare 9 puncte
  • Filmare video: 1080p
  • Cameră frontală: 1,3 MP
  • Baterie: 2440 mAh
  • Dimensiuni: 129.6 x 66 x 9.8 mm
  • Greutate: 121 grame
  • Altele: DLNA, NFC, senzor infraroşu, Dual SIM opţional

LG a împerecheat o baterie cu o capacitate mare pentru clasa mid-range din care face G2 Mini cu un procesor low-power, iar rezultatele sunt bune. Într-un regim mediu de utilizare, care a implicat activarea conexiunilor 3G şi Wi-Fi câte opt ore zilnic şi utilizarea terminalului pentru un timp total de ecran de trei ore şi jumătate, acesta a atins o autonomie excelentă de circa 46 de ore, în condiţiile în care serviciile push pentru email, agendă, contacte, Facebook, Twitter şi Skype au fost mereu active.

Software şi telefonie

Clădit pe versiunea 4.4.2 a sistemului de operare Android, software-ul LG nu ascunde prea multe surprize deoarece este aproape identic cu cel remarcat la G2 şi G Flex. Pentru cei care nu doresc să citească sau recitească articolele din urmă, LG UI oferă un mediu grafic destul de simplu în aparenţă dar care ascunde un număr consistent de opţiuni:  micro-aplicaţiile din Q-Slide, un client de notiţe Quick Memo afişat direct pe ecran, Notification Area particularizabil, o telecomandă universală care foloseşte modulul infraroşu (dar care din păcate tot nu este programabilă), suport pentru teme de interfaţă şi un System Bar care poate fi modificat.

imageimage
imageimage

Faţă de ruda sa mai mare G2, noul telefon LG a pierdut însă unele funcţii precum Wireless Storage, integrarea Dropbox nativă şi funcţia Slide Aside.

LG G2 Mini se remarcă totuşi prin două noutăţi software. LG G2 a implementat utila opţiune de a aprinde ecranul cu atingere dublă, iar G2 Mini o preia şi transformă într-un sistem de protecţie numit Knock Code, care este ceva mai sigur decât tradiţionalul Pattern. Cea de-a două opţiune încearcă să compenseze lipsa unui senzor pentru reglarea luminozităţii ecranului şi permite programarea reglării la o intensitate de numai 10% în intervalul orar 00:00 – 06:00.

imageimage

În acest moment, software are unele mici probleme enervante: modul MTP al conexiunii USB nu este deloc cooperant, nici măcar după instalarea driverelor LG, iar setarea implicită a uneia din cele două interfeţe (cea de-a doua fiind Easy Home, un mod simplificat de lucru) este resetată periodic fără nici un motiv. Performanţele sunt mulţumitoare, interfaţa LG G2 Mini având ocazionale momente în care numărul de cadre pe secundă devine vizibil scăzut, însă nici nu ne-am fi aşteptat să găsit aceeaşi fluiditate remarcată la G2 sau G Flex.

Prestaţia modulului de telefonie este foarte bună. Microfonul dual cu noise cancellation oferă o captură cu fidelitate ridicată şi atenuare foarte bună a zgomotului de fond, în timp ce casca are un volum ridicat şi o fidelitate suficient de bună. Difuzorul extern este puternic şi probabil că nu veţi rata apelurile sau notificările audio, însă fidelitatea acestuia este modestă. Păcat că LG a tăiat de pe lista specificaţiilor sistemul dublu de semnalizare LED pe care l-am apreciat la modelul G2.

Captură foto şi video

LG G2 Mini nu se remarcă prin specificaţiile foto, acesta oferind un senzor cu o rezoluţie de 8 MP şi un obiectiv cu diafragmă F/2.4. Aplicaţia pentru captură este una deja cunoscută utilizatorilor LG, aceasta oferind însă un set mai redus de opţiuni decât implementările văzute pe G2 sau G Flex.

Camera se remarcă prin focalizarea în 9 puncte, o opţiune ceva mai exotică pentru o cameră foto de telefon mobil. LG G2 Mini oferă captură în rafală, Best Shot, Panorama (cu rezoluţie scăzută însă) şi un HDR foarte bun, dar este văduvit de captura duală şi Panorama 3D de care se bucură fratele mai mare. Restul opţiunilor permit ajustarea sensibilităţii ISO, focalizarea manuală, declanşarea cu ajutorul vocii şi un set redus de filtre de procesare.

imageimage
imageimage
imageimage

Calitatea imaginilor capturate este bună ţinând cont de care face parte acest terminal. Imaginile au culori frumoase, contrast şi luminozitate bune, detalii suficient de bogate şi un nivel de zgomot tolerabil. Ca aspecte negative se remarcă tendinţa ocazională de subexpunere şi post-procesarea puţin cam agresivă, care înceţoşează uşor detaliile fine şi provoacă uneori stranii artefacte colorate.

Captura video este mulţumitoare, fluxul video Full HD cu bitrate de 17 Mbps fiind foarte stabil şi remarcându-se prin detaliile mulţumitoare, culorile frumoase şi artefactele de compresie arareori sesizabile. Sunetul este mai puţin impresionant, coloana sonoră monofonică având o tonalitate înfundată şi lipsită de fidelitate.

image

Redare audio/video, GPS

Deşi a făcut pasul la Android 4.4, aplicaţia de redare audio nu a primit actualizarea grafică văzută la G Flex şi foloseşte vechea interfaţă cu texturi argintii care amintesc de echipamentele audio din anii `80 pe care am văzut-o la LG G2. Music oferă sortarea muzicii după artist, album sau gen, răsfoirea directoarelor, integrare DLNA, liste de redare, un egalizator cu şapte benzi şi un timer pentru oprirea redării. O opţiune interesantă a interfeţei LG este micul meniu care apare când cuplăm căştile, acesta oferind legături către aplicaţiile Music, Videos, YouTube sau Phone, dar, opţional, şi către oricare alt program instalat.

Deşi în această gamă de preţ arareori pot fi găsite produse cu o redare audio de bună calitate, G2 Mini se descurcă surprinzător de bine. Sunetul redat în căşti are medii prea puternice şi un volum doar mulţumitor, însă are o fidelitate bună şi distorsiuni neglijabile, ceea ce face din telefonul LG o opţiune bună pentru amatorii de muzică.

imageimage

Redarea video este pusă în valoare de o aplicaţie care oferă o bogăţie de opţiuni şi un suport bun pentru codec-uri. Aplicaţia LG oferă suport pentru H.264, DivX, Xvid, MPEG-4 (şi versiune mai vechi ale acestuia precum Div3), VC-1, WMV şi Flash Video, coloanele sonore suportate fiind AAC, MP3, WMA şi AC3, dar, ca de obicei, suportul DTS lipseşte. Aplicaţia permite afişarea subtitrărilor, acest modul oferind suport Unicode compatibil şi cu diacriticele româneşti şi opţiunea de schimbare a culorii fontului, Pan and Scan şi captură de ecran.

image

Modulul GPS nu este impresionant, acesta având o prestaţie inconsistentă dezamăgitoare. Viteza localizării asistate este bună, însă antenele sunt anemice iar puterea semnalului depăşeşte arareori un SNR de 30. Acest lucru nu este dramatic dacă folosiţi GPS-ul doar pentru orientare, precizia şi viteza fiind suficiente pentru acest mod de lucru, însă navigaţia asistată este subminată de actualizarea sacadată a poziţiei şi erorile cam mari de localizare care se manifestă în timpul deplasărilor prin oraş.

Concluzii

Călcând pe urmele celebrului G2, mai micul G2 Mini reuşeşte să preia cu succes unele dintre caracteristicile atât de apreciate la predecesorul său, cum ar fi ergonomia foarte bună, designul elegant şi construcţia bună. La aceste trăsături se adaugă o platformă hardware suficient de puternică, o cameră foto destul de bună, o redare media corespunzătoare şi o autonomie foarte bună. Noul telefon suferă însă exact acolo unde ne-am fi aşteptat mai puţin, ecranul său având o rezoluţie scăzută şi folosind un panou IPS modest. Urmând să ajungă pe piaţă la un preţ de circa 1350 – 1400 lei, LG G2 Mini este cam scump şi îi va fi greu să concureze cu rivalii ceva mai strălucitori şi uneori chiar mai ieftini precum Moto G sau One Mini.

(...)

Cuvinte cheie: LG, telefoane Android

Subiecte asemănătoareLG G3 va fi prezentat oficial pe data de 27 mai» Samsung a anunţat Galaxy K Zoom, telefonul Android cu cameră foto de 20 MP şi zoom optic 10x» Telefoane Galaxy S5, livrate având camera foto nefuncţională. Samsung confirmă problemele semnalate» LG a lansat L80, un smartphone mid-range cu ecran mare şi specificaţii modeste» Samsung Galaxy S5 Mini va avea şi el carcasă rezistentă la apă şi praf

Articol original - LG G2 Mini: în umbra unui predecesor celebru, de pe site-ul go4it.ro

Read more http://feedproxy.google.com/~r/Go4itro-Stiri/~3/VB11Dc4LEt0/